Este deosebită cu totul. Și floarea, și frunzele ... nu știu dacă se vede în poză, pe floare există niște perișori mici, minusculi, la toate părțile laterale ... este ceva de vis !
Și din ce am mai citit pe net este una dintre orhideele cel mai ușor de îngrijit și dintre cele mai puțin pretențioase. Sper să reușesc să o păstrez la fel de frumoasă și spectaculoasă. Și să înflorească an de an ! Dacă am reușit până acum cu 4 Phalenopsis, trebuie să reușesc și cu ea !
Mi-o doream de mult timp. Am tot căutat-o pe la toate florăriile, am fost și în alte localități să o caut. Nu îm mod intenționat, dar, dacă tot am ajuns prin alte părți, am dat o ”geană” prin magazine și florării ... poate-poate o găsesc. Dar nimic.
Ieri am fost până la magazin la noi în oraș să caut cu totul altceva ... o canapea extensibilă ...
... și cum trebuie de fiecare dată când merg pe-acolo să mă uit și la flori ... măcar să mă uit, că nu pot să le cumpăr pe toate, că nu mai am loc ... mi-a sărit în ochi această frumusețe ... evident că pentru ea s-a făcut imediat loc
... mai ales că o căutam de mult timp.
Mai am câteva vise de împlinit
... dar probabil când o să mă mut la casă ... unde sper să am mult mai mult loc pentru flori.
Una din condițiile esențiale pentru viitoarea casă (când o fi să o cumpărăm) este să aibă grădină mare, mare ... iar casa să aibă multe geamuri și mari, și camere foarte luminoase ... pentru flori !