Forum «Flori-si-Plante.ro»
Discutii utile despre flori si plante
 
Acum este 21 Oct 2019 21:32




Scrie un subiect nou Răspunde la subiect  [ 1 mesaj ] 
Autor Mesaj
 Subiectul mesajului: despre radacina, nebari si tachiagari unui bonsai
MesajScris: 10 Ian 2012 10:42 
Neconectat

Membru din: 10 Feb 2009 00:04
Mesaje: 327
Localitate: Bucuresti
Ma gandeam ca nu am mai scris nimic pe aici de ceva vreme si poate nu ar fi chiar deranjant daca as divaga un picut despre radacina, nebari si tachiagari unui bonsai:

Asa dupa cum stim cu totii, radacinile sunt fundamentale pentru sanatatea si buna dezvoltare a unui copac. Acestea ofera copacului apa si alimente. Putem spune fara sa gresim ca daca pomul are un sistem radicular sanatos, avem un copac sanatos, iar daca are un sistem radicular slab, avem un pom nesanatos sau, mai rau, vom avea in curand un copac mort.
De aceea, radacina este esentiala pentru a avea o planta viabila, bucurandu-se de o atentie deosebita de la inceputul existentei si pe toata perioada vietii pomisorului, cat si in timpul culegerii de yamadori din mediul lor natural.
Sistemele radiculare de la bonsai, difera fata de copacii normali prin faptul ca pentru a forma sisteme fibroase de radacina, nu de putine ori au nevoie de a maximiza aportul de apa si nutrimente. O cale de a improspata sistemele fibroase din radacina este taierea regulata a radacinilor primare, stimuland astfel dezvoltarea radacinilor secundare.
Pentru a transforma un arbust sau copacel in bonsai, trebuie sa incurajam planta sa produca radacini, fara de care nu va avea forta necesara pentru a reactiona pozitiv la tehnicile de formare utilizate in timpul transformarii sale.

Conditiile de baza pentru existenta oricarui sistem de radacina sanatos sunt caldura, aerul si umezeala, dictate de un sol bun.
Solul trebuie sa intruneasca trei conditii esentiale:
- sa poata oferi plantei atata umezeala cata are nevoie,
- sa ofere elementele nutritive necesare dezvoltarii plantei in bune conditii,
- sa permita radacinilor sa faca schimbul de gaze cu solul si sa preia in bune conditii elementele nutritive.

Trebuie retinut ca nu exista nici un sol general pentru bonsai, sau vreo reteta de sol general valabil pentru orice fel de bonsai: coniferele nu au aceleasi cerinte de sol ca si foioasele, foioasele nu au toate aceleasi cerinte de sol ori umezeala si asa mai departe.
Compozitia solului este unul dintre elementele cheie pentru a avea un bonsai sanatos si va fi diferita in functie de genul si de specia pomisorului: chiar nu exista un standard de sol pentru bonsai, bun si la foioase si la conifere, bun la orice fel de specie. Compozitia va fi stabilita nu numai in functie de cerintele plantei, dar si in functie de capacitatea noastra de a-i oferi plantei ingrijire, apa etc ... si desi multi nu o spun sau mai rau nu o cred, chiar si in functie de dimensiunea vasului folosit...

Pentru a incuraja dezvoltarea unui sistem radicular sanatos trebuie sa scurtam din radacinile primare, astfel obligand planta, in tendinta sa de a recupera radacinile taiate, sa dezvolte radacini mai fine inapoi spre baza trunchiului. Trebuie sa pastram intotdeauna radacini secundare in varful radacinii primare, necesare pentru a furniza plantei energie si cele necesare, astfel incat copacul sa-si poata dezvolta radacinile.
La replantare, radacinile secundare ar trebui sa fie taiate scurt pentru a incuraja dezvoltarea sistemului radicular. La fiecare replantare, de fapt, este necesara o taiere generala a radacinilor pentru a echilibra afluxul de seva si elemente nutritive in planta.
Este foarte adevarat ca si structura solului ajuta la formarea radacinii plantei... Astfel, un sol mai granulat, mai putin organic sau deloc organic, va obliga planta sa dezvolte un sistem radicular mai bogat, radacina cautand practic printre elementele granulate, accesul catre sursa de umezeala si hrana si se vor dezvolta abundent radacinile fine, capabile sa absoarba substantele nutritive. Insa un sol mai bogat in elemente organice, de ex. in turba, va oferi mai multa umezeala, radacina nefiind necesar a se dezvolta excesiv...
De asemenea, udarea isi are si ea un rol important in dezvoltarea sistemului radicular. Daca vom uda solul plantei cu un volum redus de apa si pe marginile vasului, radacinile se vor indrepta catre sursa de umezeala si astfel vom putea „intinde” radacina pe orizontala. Rezultatele sunt foarte bune daca folosim si un vas putin adanc si intins.....
Pentru o dezvoltare pe verticala a radacinii este suficient ca vasul sa stea in apa cam 0.5cm, fara sa udam solul pe deasupra.
Dealtfel, dezvoltarea radacinilor din sol si a unui bun nebari (nebari = radacinile vizibile pe sol, dispersate radial in jurul bazei lui tachiagari, adica in jurul limitei inferioare a bazei trunchiului ), ne va ajuta foarte mult in a obtine conicitatea trunchiului. Aceasta conicitate este foarte vizibila la trunchiul inferior, numit tachiagari ( tachiagari = portiunea de trunchi de la nebari, pana la prima ramura ). Termenul de nebari este cel putin pe forumurile noastre frecvent folosit gresit, in loc de tachiagari...
Dealtfel, tachiagari, dupa pozitionarea sa, este unul din elementele vizibile, cele mai importante pentru definirea atat a stilului unui bonsai ( inclinat, drept, semi-inclinat, cascada etc.) cat si aparenta de varsta a pomisorului (trunchi inferior neted, ori cu sharimiki, sau cu sabamiki, ori cu uro etc). Privitor la aparenta de varsta a unui bonsai, pozitionarea ramurilor si tachiagari precum si pozitionarea acestuia, contribuie la iluzia ca ne aflam in fata unui pom tanar sau batran.
De-a lungul timpului, s-au creat diverse tehnici de formare a conicitatii trunchiului inferior al plantei, unele mai blande si altele mai radicale fata de planta, insa toate cu acelasi scop: de a crea un bonsai sanatos si cu un tachiagari bine dezvoltat, conform standardelor tipice bonsai. Aceste standarde, fie ca ne place sau nu, sunt tributare scolilor asiatice de bonsai ( in opinia mea, vorbind despre bonsai fara a deprinde si tine cont de elementele de baza ce definesc aceasta arta, e ca si cum am face bulion fara rosii....).
Se apeleaza la:
- scurtarea repetata a partii superioare a radacinii
- taierea trunchiului in unghi inclinat si reconfigurarea practic a intregului pomisor
- despicarea partiala a trunchiului dinspre radacina inspre varf si introducerea unei pene din piatra sau alt material ( material care sa reziste in timp pana ce planta va acoperi corpul strain), in respectiva despicatura
- fuzionarea, grefarea sau alipirea pe trunchi de plante tinere, tinerele trunchiuri fiind folosite ca ramuri principale sau renuntand la ele dupa caz,

precum si multe alte tehnici si modalitati adecvate scopului urmarit: formarea unui nebari impresionant si un tachiagari pe masura, care alaturi de o orientare potrivita a ramurilor sunt definitorii in crearea senzatiei de armonie a imaginii pomisorului din vas.

_________________
Presedinte al Asociatiei RO-BONSAI


Sus
 Profil  
 
Afişează mesajele din ultimele:  Sortează după  
Scrie un subiect nou Răspunde la subiect  [ 1 mesaj ] 


Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 1 vizitator


Nu puteţi scrie subiecte noi în acest forum
Nu puteţi răspunde subiectelor din acest forum
Nu puteţi modifica mesajele dumneavoastră în acest forum
Nu puteţi şterge mesajele dumneavoastră în acest forum
Nu puteţi publica fişiere ataşate în acest forum

Căutare după:
Mergi la:  
cron
Powered by phpBB © 2000, 2002, 2005, 2007 phpBB Group
Translation/Traducere: phpBB România
Copyright © 2008 www.flori-si-plante.ro      
Folosirea oricarui material de pe acest site fara acordul scris al detinatorului este strict interzisa.

 
vizitatori de la 1.08.2001